GRĂDINA SALINĂ

Lucrurile serioase pot fi extrem de simple

 

 

Principiu de functionare

Structurile foarte bogate, formate din mii de cristale mici de sare, au un efect de salinizare a aerului si, prin aceasta, de purificare a sa. Le-am numit „GRĂDINĂ SALINĂ”, pentru ca aidoma unui spatiu verde sunt eficiente in reţinerea din aer a aerosolilor, a prafului, a mirosurilor neplăcute şi, mai ales, au un efect special, deoarece microcristalele de sare apărute în procesul de cristalizare sunt preluate de curenţii de aer, realizand efectul de salinizare a aerului. Microcristalele de sare prezente în aer vor ajunge prin respiraţie în aparatul respirator, producând efecte benefice.

Este acelasi fenomen care se întâmpla în saline, este si principiul folosit în aparatele Salin, în inhalatoarele individuale INSALIN, dar şi în Inhalatoarele medicale SaltMed, aparate utilizate în toată lumea pentru acţiunea lor complexa asupra sistemului respirator, în caz de astm , bronşite, rinite, insuficienţe respiratorii, viroze respiratorii etc. Aceste structuri au o mare eficienta in igienizarea generala a aerului dar, in mod deosebit, au efecte benefice asupra sistemului respirator al utilizatorilor.

Ceea ce va prezint aici este procedeul simplu de obţinere a unor astfel de structuri foarte bogate de sare, procedeu care poate fi reprodus uşor in orice casa si utilizat foarte simplu. De regulă, persoane cu diverse probleme respiratorii se simt categoric mai bine, în interval de câteva zile.

Ideea tehnică este aceea de a pune o soluţie foarte concentrată de sare pe o suprafaţă poroasă expusă aerului. Soluţia se va infiltra, va difuza prin suprafaţa poroasăşi se va evapora treptat producând pe suprafaţa respectivă cristale de sare. În timp, dacă se ţine periodic zona umezită cu soluţie de sare, structura cristalizată se va dezvolta de la grosimi de mai mulţi milimetri până la câţiva centimetri, în forme de cristalizare asemănătoare coralilor.

În tot timpul acestui proces de cristalizare, micii curenţi de aer din cameră vor prelua microcristalele de sare, care se formează permanent la suprafaţa structurii, realizând efectul de salinizare a aerului, cu efecte benefice asupra aparatului respirator. Persoanele cu probleme respiratorii se vor simti mai bine dar, si pentru ceilalti locatari ai casei, va creşte nivelul de rezistenţă faţă de virozele respiratorii.

 

 

Construcţie

 

  • Materiale
  • 1kg sare de bucătărie de orice tip;
  • apă;
  • un vas suport care poate fi o farfurie întinsă cu marginea uşor ridicată sau o tavă de plastic mai mică;
  • o tavă mai mare în care să poată fi pusă farfuria sau tava de mai sus;
  • serveţele de hârtie / rolă de serveţele de bucătărie;
  • o linguriţă;
  • o foarfecă.

 

2.    Realizare

Utilizaţi o rolă de prosoape de hârtie lată de 20 cm din care rupeţi pătrate cu latura de 20 cm.
Puneţi prosoapele de hârtie unul peste altul cam în 8-10 straturi. Teancul astfel obţinut îl îndoiţi întâi pe o diagonala, apoi pe cealaltă si pe urma pe jumatati.

 

 

1 - materiale

2 - prosoape 8-10 buc

3 - pliat diagonal

 

4 - pliat jumatate

5 - teanc prosoape pliate

6 - sare pe farfurie

 

Puneti in farfurie sare 2-300 g si apoi adaugati 2-300 ml apa, obtinand un strat de 5-7 mm solutie de sare  in farfurie.

 

7 - apa peste sare.

8 - servetele pliate piramidal

9 - piramida in farfuria cu solutie sare

           
Pliati teancul de prosoape de hartie in format piramdal dupa liniile de pliere. Piramida astfel obtinuta o puneti in farfuria cu solutie. Atentie la asezare ca sa se umezeasca uniform partea de jos a tenacului piramidal de prosoape de hartie si astfel sa ramana asezate pe farfurie.
Solutia de sare va incepe imediat sa se infiltreze in structura de hartie si sa umezeazca pe toata inaltimea piramida de hartie. Dupa 30 minute mai adaugati apa pentru a mentine nivelul de 4-6 mm al solutiei. Cristalele incep foarte repede sa se formeze si sa construiasca o micuta Gradina Salina.

 

3.   Întreţinere

 

În vasul suport, pe toată perioada de creştere a cristalelor, va trebui să adăugaţi din când în când apă sau sare.
- apa – adaugati la cateva zile putina apa astfel incat înalţimea a soluţiei saline sa fie de 4-6 mm; apoi apa se va consuma, dupa care adaugati din nou. La fel cum adaugati apa unei plante, tot asa procedati si cu gradina salina.
- sare - pentru ca tot timpul să fie cristale de sare nedizolvate în soluţia salină. În funcţie de mărimea grădinii se vor consuma 0,5-1-1,5 kg sare.

Chiar după prima zi, dacă vă veţi uita cu atenţie, veţi vedea cristale mici de sare pe suprafaţa piramidei, atât pe exterior, cât şi pe interior. După câteva zile cristalele vor fi din ce în ce mai vizibile şi calitatea aerului va fi mai bună. În 10-14 zile, în funcţie de temperatura ambientală, se poate ajunge la o structură bogată de sare şi o foarte bună salinizare a aerului. Este important ca în vasul suport să fie mereu soluţie şi sare nedizolvată. Nu va faceti probleme daca s-a evaporat apa si ati uitat sa udati, cand observati puneti apa din nou.

 

         

 

În imaginea de mai sus este o grădină salină la 2 zile de la realizare. Se pot observa multe cristale mici de sare formate deja pe suprafaţa structurii şi pe vasul suport.
Când grosimea stratului de cristale crescute ajunge la 5-10 mm puteţi să nu mai puneţi sare ci doar apă în vasul suport. La grădini saline înalte de 10-12 cm soluţia din vasul suport va ţine structura permanent umedă iar cristalele vor creşte şi se vor modifica permanet. În cazul celor mai înalte, va trebui să udaţi din când în când vârful piramidei.

În tot acest timp grădina salină vă va stârni interesul - să vedeţi cristalele cum cresc şi, mai ales, să simţiţi cum aerul din cameră se îmbunătăţeşte ca urmare a salinizării lui.

O grădină are nevoie de îngrijire pentru a fi frumoasă şi utilă. Grădinile de sare îşi vor face treaba în ceea ce priveşte salinizarea aerului fără să ceară prea multă atenţie. Totuşi trebuie să le acordaţi puţin timp din când în când. Ele sunt în schimbare permanentă. Sarea va cristaliza în vasul suport apoi va începe să migreze.

Este foarte bine să aveţi în casă nu doar o grădină salină, ci mai multe pentru ca efectul să fie cât mai cuprinzator, de exemplu – una în living, alta în dormitor sau, şi mai bine, mai multe în fiecare cameră.

Aceste structuri vor fi foarte utile tuturor dar in special persoanelor vulnerabile – cei in varsta sau cu probleme respiratorii. Poate aparea situatia cand ati vrea sa duceti cuiva –unei persoane careia i-ar fi greu sa o construiasca singura - o structura gata facuta. In acest caz puteti sa construiti o gradina salina si dupa cateva zile o puteti lasa sa se usuce. Ea devine rigida si poate fi transportata usor. Dupa care incepeti sa o udati din nou.

Imagini pentru diverse forme constructive de gradini gasiti la rubrica Gradini saline pe site-ul www.salin.ro.


Este un moment în care ne izolăm dar constatăm câtă nevoie avem să fim conectaţi şi cât de mult contează pentru toţi ceea ce face fiecare.

 

Chimist Constantin Pascu
martie 2020