Inhalarea de aerosoli de sare în combaterea infecțiilor respiratorii acute

Inhalarea de aerosoli de sare în combaterea infecțiilor respiratorii acute

Alina Chervinskaya

Acest studiu are drept scop demonstrarea eficienței inhalării particulelor uscate de sare în combaterea infecţiilor respiratorii virale acute (ARVI). Cercetătorii au testat efectele terapiei cu sare pe pacienți care sufereau de boli pulmonare obstructive cronice (BPOC) și astm.

Metode

A fost aleasă metoda “Experimentului dublu-orb”, care a constat în selectarea a 160 de candidați, împărțiți într-un grup experimental și unul de control. Membrii grupurilor erau similari din punct de vedere al vârstei, sexului, stilului de viață și stării generale de sănătate.

Inițial, Grupul T (experimental), a realizat 10 minute de inhalații specializate cu particule, în timp ce Grupul C (de control) a realizat 10 minute de inhalații cu aer normal. Fiecare participant la experiment a realizat câte două inhalații cu săruri uscate pe săptămână, timp de 12 săptămâni.

Rezultate

După 3 luni de experimente, s-a ajuns la concluzia că ȋn grupul T au existat doar 14 cazuri de infecții respiratorii acute, manifestate ȋntr-un total de 104 zile. Ȋn grupul C au fost 55 cazuri de infecții respiratorii acute și 585 de zile de simptome. Participanții la primul grup au fost afectați de de patru ori mai puțin de boală decât cei din al doilea, iar numărul de zile marcate de simptome a fost, de asemenea, de 5,6 ori mai mic.

Analiza incidenței ȋmbolnăvirilor a arătat că infecțiile respiratorii au apărut la 60% dintre participanții cu factori de risc de BPOC la subiecții din grupul C și doar la 18% din participanții cu factori de risc în T. Per ansamblu, 13 subiecți (16%) au dezvoltat ARVI în grupul experimental față de 50 de subiecți (63%) din cel de control.

Concluzii

Autorii studiului au reușit să demonstreze că inhalarea particulelor uscate de sare, de două ori pe săptămână, este eficientă ȋn prevenirea infecțiilor respiratorii virale acute.

Această terapie poate fi recomandată atât persoanelor sănătoase, cât și pacienților cu boli cronice ale aparatului respirator, înainte sau chiar în timpul sezonului rece.

Sursa: https://chervinskaya.com/wp-content/uploads/pdf/11-19_ERS_DSA_acute_resp_infections_poster.pdf

Sistem universal și reutilizabil de dezactivare a virusurilor, pe bază de sare, pentru protecția căilor respiratorii

Sistem universal și reutilizabil de dezactivare a virusurilor

Fu-Shi Quan, Ilaria Rubino, Su-Hwa Lee, Brendan Koch & Hyo-Jick Choi

Agenții patogeni din aerosoli sunt una dintre cauzele principale a transmiterii infecțiilor care afectează căile respiratorii. Măsurile de protecție utilizate în prezent prezintă un risc potențial de transmitere primară și secundară. Acest studiu își propune să analizeze dezvoltarea unui sistem universal și reutilizabil de dezactivare a virusurilor prin introducerea unei unități de filtrare, pe bază de sare, în masca chirurgicală. Sarea care acoperă suprafața fibrelor se dizolvă la expunerea la aerosoli virali și se recristalizează în timpul uscării, distrugând agenții patogeni. Virusurile capturate pe filtrele acoperite cu sare au prezentat pierderi rapide de infectivitate comparativ cu scăderea înregistrată pe filtrele obișnuite.

Metode

Măștile chirurgicale din comerț au, în structură, trei straturi. Stratul de mijloc este mediul filtrant, în timp ce straturile interioare și exterioare oferă suport și protejează filtrul împotriva uzurii. Clemele metalice pentru nas și buclele elastice pentru urechi au fost îndepărtate și probe circulare au fost tăiate de pe măști. Filtrele PP (stratul mediu) au fost izolate prin îndepărtarea straturilor de protecție interioare și exterioare. Soluția de acoperire a filtrului a fost preparată prin dizolvarea clorurii de sodiu în apă DI filtrată, sub agitare la 400 rpm și 90 ° C, urmată de adăugarea de Tween 20 la o concentrație finală de 29,03 g / v% NaCl și 1 v / v% Tween 20. Filtrele PP din mască au fost introduse în soluția pe bază de sare și lăsate peste noapte la temperatura camerei, apoi uscate într-un cuptor la 37 °C, timp de 1 zi.

Pentru a testa efectele filtrului pe bază de sare, s-au efectuat experimente in vivo folosind șoareci infectați intranazal cu virusul H1N1.

Șoarecii expuși la virus prin filtrul gol, netratat, au arătat o pierdere rapidă în greutate, urmată de moarte în decurs de 10 zile de la infectare. ÃŽn schimb, grupurile de șoareci expuse virusului prin filtre acoperite cu sare au avut o rată de supraviețuire de 100%. Mai mult, plămânii șoarecilor din primele grupe de control au prezentat infecții pulmonare severe, la 4 zile după injectare.

O altă constatare a experimentelor a fost că, virusul gripal a fost grav deteriorat de către filtrele acoperite cu sare, chiar și la 5 minute de incubație. Din analiza microscopică, timpul de uscare a aerosolilor a fost de aproximativ 3 min, indicând faptul că distrugerea virusului este asociată cu cristalizarea sării, prin uscare.

Concluzii

Autorii studiului au demonstrat că sistemul de filtrare pe bază de sare asigură o eficiență ridicată a filtrării și dezactivează cu succes mai multe subtipuri de virusuri adsorbite. Mai mult, au arătat că stabilitatea stratului de sare nu este compromisă de temperatura și umiditatea ridicate, ceea ce sugerează o utilizare sigură și depozitare / reutilizare pe termen lung. Deși experimentele prezentate aici au la bază expunerea la diferite tipuri de virus gripal, semnificația acestor rezultate pentru măsurile de protecție personală și publică poate fi extinsă și la alte virusuri respiratorii, unde infecția și transmiterea au loc prin aerosoli. Unitatea de filtrare pe bază de sare poate permite dezvoltarea unui sistem de protecție sigur și versatil, pe termen lung. Această idee poate fi aplicată cu ușurință unei game largi de tehnologii existente pentru a obține mijloace personale și publice universale de protecție împotriva agenților patogeni din aer, la costuri reduse, cum ar fi măștile și filtrele de aer din spitale. Prin urmare, autorii cred că, sistemul de dezactivare a virusurilor pe bază de sare poate contribui la sănătatea globală, oferind un mijloc mai fiabil de prevenire a transmiterii și infectării.

Sursa: https://www.nature.com/articles/srep39956?source=techstories.org